Pentru numerosi elevi, centrul pentru meditatii din Baia Mare aproape ca a devenit a doua casa. Zeci de copii si adolescenti care invata pentru examenele nationale sau testele de limba straina ies de la scoala si se duc la o alta scoala, mai precis la meditatiile pe care profesori de la cele mai bune licee din oras le sustin intr-un centru specializat, deschis in toamna anului trecut in municipiu.
Elevii sustin ca merita efortul, mai ales ca nu vor sa ajunga in situatia de a rata bacalaureatul ori intrarea la facultate.
Elevii care doresc sa recupereze materia pierduta sau sa obtina note mai mari la clasa si-au facut un obicei din a merge dupa-amiaza la centrul de meditatii deschis in Baia Mare. Mariana Onea, coordonatorul centrului, a declarat ca rezultatele au inceput sa se vada, lucru care i-a stimulat pe copii. “Pentru copiii care acum se pregatesc masiv pentru bacalaureat, cei mai multi sunt pe istorie. Acolo recuperarea materiei se face rapid, pentru ca desi au inceput in urma cu aproximativ trei saptamani deja au ajuns la mijlocul programei. Speram sa obtina toti peste 9, nota pe care si-o doresc toti cei care invata aici”, a declarat ea.
Cele mai importante rezultate s-au obtinut la engleza, elevii meditati reusind sa obtina punctaje mari la examenele internationale. Marius Moga, profesor de limba engleza in cadrul centrului, a explicat ca s-a remarcat imbunatatirea situatiei elevilor, chiar pe fisele de observatie. “Lucram tintit, cu niste obiective clare si scopul principal este sa dam un examen prin British Council, si atunci diploma pe care o vor obtine va spune ceva despre munca lor”, a spus Marius Moga.
Recuperarea materiei este o prioritate pentru unii elevi, mai ales inainte de examenele de la final de an, de care se cam tem dupa ce au vazut rezultatele dezastruoase obtinute de colegii din clasele mai mari.
”Am ales sa vin aici, la centru, ca sa recuperez cat mai multa materie. Pot sa spun ca ma descurc mai bine si am note mai bune, am evoluat de la note de la 6, la 9 si 10”, a spus una dintre eleve.
Alti elevi apeleaza la centrul specializat pentru a reusi sa obtina cele mai bune rezultate la examenele pentru o limba straina, care sa ii ajute pe mai departe la facultate. “Este foarte bine, invatam multe lucruri. Pot sa spun ca invatam mult mai bine intr-un cadru colectiv si suntem mult mai deschisi la anumite lucruri. Am aflat de la colega mea Diana de acest centru si am venit sa fac aici putine meditatii. Ma pregatesc pentru examenul Cambridge Advanced, examen care ma va ajuta la facultate in viitor”, a precizat si Vlad Suciu, un alt tanar care a ales sa faca scoala dupa scoala.
Meditatiile in centre specializate au aparut recent in Romania. Desfasurarea pregatirii intr-un cadru specializat si legal ii determina pe multi parinti sa aleaga aceasta varianta pentru copiii lor.